Preventia primara in medicina muncii

17 februarie 2009

Trecem printr-o perioada dificila pentru medicina romaneasca. O perioada de revolte si restrictii. In mod evident, in aceasta situatie sufera toata lumea, pacienti, medici, autoritati.

Medicina muncii ca specialitate medicala are insa o pozitie speciala. Aflata la intersectia dintre economie si sanatate, ea trebuie sa ofere raspunsuri pentru ameliorarea starii de sanatate a angajatilor, in conditii de restrictii economice. Iar acest lucru nu este deloc simplu. Investitiile in sanatatea angajatilor prin imbunatatirea conditiilor de munca nu ofera avantaje angajatorilor decat pe termen lung, si numai cu conditia ca angajatorii sa fie deschisi spre aceasta. De cealalta parte, sindicatele si angajatii sunt in acest moment in primul rand in cautarea de solutii pentru pastrarea locurilor de munca si a puterii de cumparare, sanatatea si securitatea in munca fiind pe un plan secund.

Totusi, logica ne spune ca pastrarea sanatatii angajatilor ramane importanta tocmai din cauza crizei economice. Un angajat tot timpul bolnav va fi printre primii vizati pentru concediere, o persoana cu evidente patologii cronice va avea mici sanse de a gasi un loc de munca corespunzator, precum si ulterior de a-l pastra.

In aceasta situatie, medicul de medicina muncii insusi este intr-o pozitie foarte delicata. Pe de o parte asa cum este conceput in Romania, sistemul de medicina muncii este reglat de legea cererii si a ofertei, deci in mod obligatoriu pentru supravietuire, oferta de servicii de medicina muncii trebuie sa fie competitiva. Pe de alta parte, consideratiile de mai sus relative la starea de sanatate a angajatilor, indica ca singura alternativa viabila implicarea in preventia primara a bolilor profesionale si legate de profesiune (= prevenirea aparitiei acestora). Este extrem de greu de conceput aceasta, in conditiile in care medicul de medicina muncii ofera in principal actiuni de preventie secundara (= diagnosticarea efectelor, diagnosticul de boala profesionala), contractele de medicina muncii prevazand doar serviciile strict medicale (obligatorii, conform HG nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor).

Este de preferat insa ca medicul de medicina muncii sa isi asume un rol mai larg, in spiritul Legii nr.418/2004 privind statutul profesional specific al medicului de medicina a muncii, care prevede clar implicarea in actiuni de preventie primara.

Este o lege minunata, dar este sa incercam sa fim mai clari, mai precisi si mai pragmatici decat formularea din textul legii.

Actiuni de preventie primara a bolilor profesionale de realizat de catre medicul de medicina muncii:

1. Vizitarea locurilor de munca + studii pentru identificarea si evaluarea factorilor de risc profesionali care pot conduce la boli profesionale sau legate de profesie – art. 7 + art.9
2. Coordonarea eforturilor cu cea a altor specialisti implicati in preventia primara, de exemplu a specialistilor in evaluarea riscurilor – art.18 lit.d
3. Amenajarea ergonomica a locurilor de munca (ex. ambianta termica, ambianta luminoasa, conceperea si amenajarea posturilor de munca dpdv ergonomic, expunere la zgomot, etc.) - art.11
4. Adaptarea muncii la fiziologia omului (ex. intensitatea muncii, ritmul de munca, organizarea timpului de munca, adaptarea utilajelor si echipamentelor la posibilitatile omului, adaptarea muncii la situatii individuale speciale etc.) - art.11 + art.14
5. Prevenirea riscurilor legate de folosirea substantelor chimice – art. 11
6. Consilierea angajatorului pe probleme legate de sanatatea angajatilor, oferirea de recomandari cu privire la imbunatatirea conditiilor de munca – art. 6
7. Promovarea sanatatii angajatilor, ameliorarea capacitatii de munca si a aptitudinilor angajatilor – art.13, lit.h

Suna excelent! Chiar daca in textul legii, nu s-a urmarit ca aceste principii de preventie primara sa fie prezentate intr-o forma sistematizata, ordonata, ele totusi exista! Sigur, ar putea fi mentionate si multe altele, dar pe moment ne oprim aici.

Sa vedem cum am putea pune in practica aceste minunate principii. Le vom lua punct cu punct, in aceeasi ordine precum mai sus.

1. Pentru identificarea si evaluarea riscurilor profesionale, “medicul de medicina a muncii are acces în toate sectiile, la toate procesele tehnologice, precum si la datele privitoare la compozitia unor materii si materiale utilizate în procesul muncii, sub rezerva confidentialitatii acestor date” (art.23). Aceste prevederi legale sunt desigur extrem de utile.
Observati insa ca medicul nu are acces la TOATE informatiile legate de compozitia substantelor folosite la locul de munca, ci numai la unele (probabil angajatorul poate decide), in schimb medicul are acces in toate sectiile si la toate procesele tehnologice (uneori este posibil ca accesul simplu sa fie inutil, daca nu poate sti care sunt toate substantele manipulate; sigur interesele si secretele economice trebuie protejate).

Un alt aspect este legat de pregatirea pe care medicul de medicina muncii o are pentru a realiza identificarea riscurilor profesionale. Personal consider ca medicul de medicina muncii trebuie sa devina un expert medical in riscuri si patologii profesionale, motiv pentru care in timpul rezidentiatului de medicina muncii, toti medicii aflati in pregatire ar trebui sa participe la cursul de 240 ore de evaluare a riscurilor profesionale, sau un curs echivalent. Ar trebui de asemenea sa existe in cadrul programelor de educatie medicala continua, o oferta consistenta de cursuri despre evaluarea riscurilor profesionale tintite pentru medicii specialisti de medicina muncii.

2. Colaborarea cu specialistii in evaluarea riscurilor este esentiala si trebuie neaparat promovata. Nu este posibil ca cele doua parti sa nu colaboreze, pentru ca informatiile de care dispun sunt COMPLEMENTARE. Inginerii specialistii in evaluarea riscurilor nu sunt suficient de sensibilizati cu privire la efectele diferitilor factori de risc asupra sanatatii omului si de aceea uneori evaluarea riscurilor pe care ei o fac, se concentreaza prea mult pe aspectele legate de securitate si prea putin pe aspectele legate de patologia profesionala. Medicul trebuie sa isi aduca contributia la identificarea si evaluarea riscurilor.

3. Amenajarea ergonomica a locurilor de munca este o problema in Romania, avand in vedere faptul ca sunt foarte putini ergonomi profesionisti in Romania, specialistii existenti fiind formati in strainatate, in C.O.R. nu exista profesia de ergonom si nu exista standard ocupational. Medicii de medicina muncii insisi sunt relativ putin sensibilizati la problemele specifice de ergonomie.

4. Adaptarea muncii la fiziologia omului este desigur ideala, dar aici cooperarea angajatorului este primordiala, el trebuie insa convins de importanta si avantajele investitiei in ameliorarea posturilor de munca; argumentul unei productivitati mai ridicate pe un post ergonomic nu este intotdeauna aplicabil, iar argumentul confortului angajatului la locul de munca s-ar putea sa nu-l intereseze.

5. Prevenirea riscurilor legate de utilizarea substantelor chimice este un domeniu de actiune extrem de vast. In ordine logica, angajatorul trebuie sa elaboreze o lista a tuturor produselor chimice utilizate in unitate, sa detina pentru fiecare Fisa Tehnica de Securitate (solicitata de la producator sau distribuitor), sa afiseze la locurile de munca instructiunile de manipulare in conditii de securitate a acestor produse, cu pictogramele corespunzatoare si frazele de risc sau de securitate asociate, cu informatiile legate de primul ajutor in caz de accident, sa dispuna de masurile de prim ajutor necesare, apoi in vederea asigurarii unei supravegheri medicale corespunzatoare, angajatorul trebuie sa elaboreze o lista a tutuoror angajatilor expusi la fiecare produs chimic, apoi o fisa individuala de expunere impreuna cu informatii relative la durata si intensitatea expunerilor la diferitele produse chimice, fisa care ar trebui sa o trimita medicului de medicina muncii si bineinteles sa actualizeze intregul proces de cate ori e nevoie.
Aflat in posesia acestei fise individuale de expunere la substante chimice, medicul de medicina muncii va putea decide asupra investigatiilor corecte, specifice si necesare pentru depistarea bolilor profesionale.
Atentie: caz particular al substantelor cancerigene, al caror efect este asteptat la mare distanta fata de incheierea expunerii, perioada de latenta fiind de pana la cateva zeci de ani. De aceea, fisa individuala de expunere trebuie sa informeze inclusiv asupra expunerilor anterioare; (un mic exemplu: in cazul expunerii anterioare la amine aromatice, substante cunoscute cancerigene putand cauza tumori vezicale, medicul are nevoie sa cunoasca aceasta expunere pentru a putea solicita periodic o analiza de urina, in cautarea unei hematurii). Altfel, ne regasim in situatia actuala, cu doar cateva cazuri de cancere profesionale declarate, in conditiile in care 4% din totalul de cancere sunt de origine profesionala.

6. Consilierea angajatorului cu privire la sanatatea angajatilor poate lua forme foarte diverse, spre exemplu investigarea cauzelor medicale ale unui indice de absenteism crescut in randul angajatilor, expresie a unei suferinte reale cauzata de anumiti factori profesionali (si desigur nu de sezonul recoltei, cum se mai intampla). Atentie, aceeasi lege prevede ca la nivel individual medicului de medicina muncii nu i se poate cere sa verifice veridicitatea lipsei de la serviciu a angajatilor pe motive de îmbolnavire (art.27).

Totusi un absenteism crescut (in anumite perioade) este un semnal de alerta pentru angajator, care isi vede activitatea economica tulburata de absenta angajatilor. Poate fi vorba de perioade de activitate productiva intensa, cu suprasolicitare excesiva, ceea ce conduce la « refugiul » angajatilor in concedii medicale de scurta durata pentru recuperare, sau de probleme cronice care nu sunt rezolvate si conduc patologii profesionale ireversibile. Interventia medicului de medicina muncii la solicitarea angajatorului poate fi salutara pentru identificarea cauzelor si eventual a solutiilor posibile.

7. Promovarea sanatatii angajatilor si ameliorarea capacitatii de munca sunt obiective mai greu realizabile, dar pentru angajatorii dispusi sa gandeasca pe termen lung in materie de resurse umane, aceste actiuni se pot dovedi benefice pentru ambianta de lucru, mentinerea productivitatii pe termen lung, incetinirea aparitiei unor patologii cronice. Exemplele pot include actiuni de informare , motivare si sustinere a anagajatilor pentru abandonarea fumatului, reducerea consumului de alcool, adoptarea unui regim alimentar echilibrat si variat, combaterea sedentarismului si favorizarea activitatii sportive. Nu este neaparat un lucru greu de realizat, dar trebuie vointa si alocarea de resurse umane, de timp si financiare pentru realizarea acestor actiuni.

Iata deci in cate moduri isi poate face un medic de medicina muncii viata interesanta (si complicata in acelasi timp), daca ar dispune de asemenea si de timpul si resursele necesare acestor acitivitati.

In concluzie, fara implicare in preventia primara, sistemul de protejare a sanatatii lucratorilor in Romania prin servicii strict medicale (la angajare si periodice) este total ineficient. Nici macar preventia secundara nu merge prea bine, numarul de boli profesionale identificate si declarate fiind cu mult sub media europeana, iar anumite tipuri de patologii profesionale precum tulburarile musculo-scheletale fiind chiar extrem de putin declarate.